Cum ieși din țară cu mașină?

Iarna aproape că s-a terminat, dar sezonul de schi încă nu. În plus, odată cu venirea primăverii încep iar mini vacanțele sau concediile de sărbătorile pascale. La fel ca în fiecare an, mulți aleg să călătorească - chiar și în afara țării - cu mașina.

Pentru cei care încă n-au trecut granița României cu mașina, iată câteva informații pe care sper că le vei găsi utile.

Indiferent dacă alegi să pleci cu mașina personală sau cu cea închiriată, nu uita să iei la tine permisul auto. Nu doar că-i obligatoriu să-l ai tot timpul, dar acum e cu mult mai important să-l poți alături de tine. Nu de alta, dar n-ai vrea ca după câteva ore de condus să te întoarcă vameșii spre casă.

Pe lângă permisul auto trebuie să ai la tine și certificatul de înmatriculare al mașinii. Neapărat cu ITP-ul valabil. Deși și asta ar trebui să fie o regulă pe care s-o respecți tot timpul.

În funcție de destinație, ai face bine să ai aproape polița de asigurare - și să verifici în prealabil că aceasta are acoperire în țările pe care le tranzitezi sau în care îți petreci concediul.

Pe lângă permisul de conducere nu uita de cartea de identitate, iar în funcție de statul în care te deplasezi, pașaportul (pentru destinațiile din afara Uniunii Europene). În cazul în care călătorești cu o mașină de firmă nu uita să ceri împuternicirea. E un document fără de care nu vei putea trece granița.

Îți recomand ca toate aceste documente să le ai la îndemână, iar atunci când părăsești mașina pentru o perioadă mai lungă de timp să le pui în portofel sau poșetă. Să te ferești de probleme în cazul în care cineva îți sparge mașina în timpul în care tu nu ești în zonă.

foto - pixabay - https://pixabay.com/ro/photos/tampon-pa%c8%99aport-voiaj-hotarele-1143486/