Autonet sprijină tabăra pentru elevii din clasele profesionale în sistem dual.
Între 29 august și 2 septembrie, Asociația Progress Art, cu sprijinul exclusiv al Autonet Import, a organizat o tabără cu activități antrenante pentru elevi din clase profesionale în sistem dual. 15 elevi și 4 cadre didactice participă la această acțiune, care va îmbina, deopotrivă, aspecte educative, profesionale și distractive.
Tabăra se desfășoară în Satu Mare și va cuprinde trei zile dedicate schimburilor de experiențe între elevi, dar și între cadrele didactice, și provocările cu care se confruntă pe parcursul procesului educativ în sistem dual, precum și îmbunătățirilor care s-ar putea implementa în viitor. Mai mult, participanții vor lua parte la discuții și traininguri susținute de trainerii profesioniști ai Progress Art. Acestea sunt organizate sub forma unor ateliere, separat pentru elevi și separat pentru maiștrii – cadre didactice, dar și împreună.
Programul taberei a inclus și o vizită la sediul Autonet Import din Satu Mare. Aici, elevii și profesorii au fost conduși într-un tur al depozitelor și al birourilor companiei. În timpul vizitei, participanții au avut ocazia să afle mai multe informații legate de activitatea diferitelor departamente, dar și despre produsele și serviciile din portofoliul Autonet, precum și trendurile pieței auto.
Liceul “Hám János” i-a primit, la rândul său, pe participanții la tabără, acesta găzduind clasele în sistem dual, sprijinite de Autonet, din Satu Mare. Activitățile recreative au inclus, pe lângă altele, o vizită a obiectivelor orașului, un concurs de karting, dar și relaxare la ștrandul Aquastar din Satu Mare.
Tabăra susținută de Autonet Import a inclus elevi din clasele cu profil mecanic auto din cinci orașe ale țării (București, Brașov, Cluj-Napoca, Satu Mare și Suceava). Ei reprezintă viitorii specialiști din atelierele service care, prin intermediul claselor în sistem dual sprijinite de Autonet Import, pot beneficia de angajați bine pregătiți, motivați și pasionați.